JUSTICE PALACE SQUARE

  • 2015

  • AWARDS

    Semmelrock Award of the Bucharest Architecture Annual 2015

În istoria sa, Dâmboviţa a suportat câteva modificări importante, ajungând să fie azi un canal betonat, în multe locuri insalubru. Sistematizarea cursul apei nu a lăsat, din păcate, posibilitatea folosirii lui pentru activitaţi de relaxare. Pe unele segmente prezenţa să este “îndulcită” de spaţii mai largi, uneori chiar plantat, însă, în unele locuri, este pur şi simplu un spațiu pierdut între carosabil, nefolosit. Este și cazul segmentului cuprins între Piaţa Naţiunilor Unite și Piaţa Unirii, unde canalul nu face decât să blocheze o dezvoltare armonioasă a spaţiilor pietonale. Pe această porţiune se află una dintre clădirile importante ale oraşului, atât din punct de vedere arhitectural cât şi social: Palatul de Justiţie, clădire de patrimoniu. Din cauza conformării spaţiului urban în această zonă, Palatul este ignorat vizual și nu participă la viaţa urbană. O clădire atât de impozantă ca cea a Palatului de Justiţie nu poate fi deservită de un trotuar de nici 2 m lăţime. Din punct de vedere urbanistic, Justiţia merită respect. De cealaltă parte a Dâmboviţei se află cea mai animată zonă din București şi cu cea mai mare valoare turistică: Centrul Vechi, zona Lipscani. Niciodată zona istorică dintre Lipscani şi Splaiul Unirii nu a cunoscut o efervescenţă comparabilă cu cea din prezent, iar pe această zonă, Dâmboviţa blochează practic extinderea caracterului zonei istorice către o arteră majoră. Trotuarul dispre Splaiul Unirii nu va capătă niciodată valenţe urbanistice la gabaritul actual şi în condiţiile de trafic de pe el. Singura salvare este lărgirea acestuia, plantarea de arbori şi crearea de spaţii pietonale. Este necesară transformarea acestei artere dintr-un spaţiu destinat automobilului, într-una orientată către pietoni, fără a perturba traficul rutier. S-ar lega, în acest fel, aceste două zone ale oraşului separate în acest moment de un canal nefolositor. Dâmboviţa, în condiţiile actuale de canal betonat, cel puţin pe această porţiune, are efecte negative în dezvoltarea armonioasă a vieţii urbane din această zonă. Poate fi oraşul mai bun fără Dâmboviţa? Poate fi oraşul mai prietenos, mai aproape de scara umană? Este Dâmboviţa, în conştiinţa colectivă, mai valoroasă ca simbol, ca relicvă schilodită sau prin absenţa sa ar putea câştiga oraşul? Poate e momentul să se “retragă” şi să ofere spaţiul, atât de valoros, pietonilor.